Intern

Edi Iordănescu, înainte de CFR – FCSB

Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit înaintea duelului dintre campioana României și FCSB, care se va disputa astăzi, 13 decembrie, ora 21:00.

Ce spune Edi Iordănescu înainte de CFR – FCSB

„Clar că evenimentele ne-au afectat pe toți, inclusiv pe mine, sunt chestii firești, umane. Trebuie să depășim acest moment, timpul nu ne așteaptă.

Întâlnim echipa momentului, vin după 7 victorii consecutive, este extrem de greu să reușești un astfel de parcurs. Este de departe echipa cu cel mai bun atac, vedeți cifrele are dublu goluri marcate față de urmăritoare.

Îi cunoaștem, și ei ne cunosc foarte bine. E o echipă cu jucători talentați, e un nucleu care dă semne că s-a sudat, că s-a maturizat față de anii trecuți. Au varietate în joc, mobilitate, energie, sunt tineri, dar au și multe zile de pregătire în fața noastră. Ei când au jucat ultimul meci noi abia eram la Iași.

E un joc pe care trebuie să-l câștigăm, să recuperăm distanța. Măcar să nu se mărească această diferență pentru că campionatul este lung.

E un program dificil, întâlnim locul 1, locul 2, apoi Dinamo care traversează o perioadă foarte bună, mi-aș fi dorit un alt program” a declarat Edi Iordănescu la conferința de presă de dinaintea partidei.

Îți recomand articolul despre postarea lui Ianis Hagi de pe Instagram la care Steven Gerrard a râs.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura