Intern

Edin Terzic, înainte de Rapid – Borussia Dortmund: ”Adeyemi m-a învățat câteva cuvinte în limba română!”

Cei de la Borussia Dortmund au ajuns vineri seara la București, iar Edin Terzic a oferit primele declarații.

Edin Terzic, înainte de Rapid – Borussia Dortmund

Acesta a vorbit despre formația giuleșteană, dar și despre întâlnirea suporterilor români cu Karim Adeyemi, atacantul a cărui mamă este din România.

Totodată, Terzic a vorbit și despre gruparea antrenată de Adrian Mutu și a mărturisit că a studiat foarte bine formația giuleșteană.

„Vrem să câștigăm, iar mâine vom avea două meciuri. Vrem să încheiem cu succes anul calendaristic. L-am întrebat pe Karim Adeyemi cum stă cu limba română, dacă poate vorbi, dacă mă poate ajuta. M-a învățat câteva cuvinte. Este bine pentru români că pot fi aproape de Karim.

Știm că Rapid sunt pe un loc bun. Sunt pe locul trei în clasament, au atacanți puternici. Meciurile cu Rapid și cu Fiorentina vor fi un test foarte bun pentru noi”, a declarat Edin Terzic.

Atacantul celor de la Borussia Dortmund a transmis un scurt mesaj înaintea meciurilor de la București care se vor disputa pe data de 10 decembrie.

”Salutare tuturor fanilor Borusiei Dortmund. Sunt Karim. Așa cum știți, jucăm Cupa Crăciunului sâmbătă în România. Suntem nerăbădători să vă vedem acolo”, a transmis Karim Adeyemi, înaintea turneului transmis de Digi Sport 1.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura