Ligue 1

Edinson Cavani ar fi refuzat-o pe OGC Nice pentru a juca în La Liga pe un salariu mai mic

Edinson Cavani (35 de ani) este aproape să semneze cu noua sa echipă. Uruguayanul s-a despărțit de Manchester United în această vară și imediat după ce a fost anunțat oficial acest lucru, mai multe echipe s-au arătat interesate de Cavani.

Edinson Cavani ar fi refuzat-o pe OGC Nice

Potrivit Goal, oferta celor de la OGC Nice este cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar pentru atacantul sud-american, însă acesta este pe cale să o refuze pentru că își dorește să evolueze în La Liga, la Valencia.

Francezii erau dispuși să îi ofere uruguayanului un salariu de cinci milioane de euro pe sezon, în timp ce cei de la Valencia i-au propus fotbalistului un contract pe doi ani în care va încasa ”doar” două milioane de euro pe sezon.

Oferta ”Liliecilor” este inferioară celor de la OGC Nice, însă Cavani consideră că Valencia este cea mai bună variantă pentru el.

Totuși, pentru a-l putea transfera pe Edinson Cavani, Valencia trebuie să cedeze un jucător pentru a se încadra în limitele ”fair play-ului” financiar, iar primele nume vehiculate sunt Marcos Andre și Maxi Gomez.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de mine pe fanatik.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura