Emmanuel Macron este foarte preocupat de problema Kylian Mbappe și își dorește foarte mult ca atacantul să joace la Jocurile Olimpice de anul acesta, programate la Paris. Președintele Franței abordează această problemă destul de des, iar în ultimul interviu a dezvăluit că a discutat chiar cu tatăl celebrului fotbalist, pe această temă.
Emmanuel Macron l-a întrebat pe tatăl lui Kylian Mbappé dacă fiul său va reprezenta Franța la Jocurile Olimpice. Răspunsul a fost favorabil
Emmanuel Macron este convins că Mbappé dorește să participe la Jocurile Olimpice și a transmis un mesaj prin care a cerut cluburilor care au contracte cu sportivi francezi să nu le blocheze acestora drumul spre competiția ce va fi găzduită de Paris, vara aceasta. ”Sper cu adevărat că toate cluburile europene vor acorda sprijin jucătorilor francezi, așa cum au făcut cluburile franceze. Acesta este spiritul olimpic!”, a declarat Emmanuel Macron, într-un interviu acordat ”La Tribune Dimanche” și preluat de Marca. Mesajul este clar pentru Real Madrid, gruparea cu care Mbappe se pare că are deja un contract semnat și unde va ajunge din vară. Nu este însă clar dacă oficialii clubului din Madrid sunt cei care se opun acestei participări sau jucătorul este cel care nu vrea să riște să se accidenteze. ”Adevărul este că nu mă gândesc la Jocurile Olimpice. Sunt concentrat pe prezent și prezentul acum este la PSG”, a spus Mbappe. Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena. Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

