În ultimele sezoane vedem din ce în ce mai mulți jucători africani la cluburi de top și rezultate mai bune la nivelul echipelor naționale.Ce se întâmplă în Africa?
Începutul deceniului trecut
În 2010 Africa de Sud avea să fie gazda Campionatului Mondial, terminând grupa sa pe locul 3, peste Franța și la egalitate de puncte cu locul 2, Mexic. Gazdele reușeau să învingă Franța lui Thierry Henry, scor 2-1.
În primul meci disputat de naționala africană Siphiwe Tshabalala înscria golul său celebru de debut al mondialului împotriva Mexicului. Cu toate că au oferit momente care au rămas în istorie și au găzduit pentru prima dată în istorie Cupa Mondială în Africa, o altă țară africană a fost sub lumina reflectoarelor.
Ghana a terminat pe locul 2 în grupa sa, peste Serbia și Australia ajungând în sferturile competiției.În optimi băteau naționala Statelor Unite scor 2-1 după prelungiri, dar naționala lui Andre Ayew pierdea în sferturi în fața Uruguaiului după cartonașul roșu primit de Luis Suarez și seria loviturilor de departajare.
Maroc, surpriza din Qatar
După ce în 2018 la turneul găzduit în Rusia toate țările africane au fost eliminate în grupe, 4 ani mai târziu în Qatar, Maroc ajungea până în semifinale. După un parcurs fără înfrângere în grupa cu Belgia, Canada și Croația, marocanii aveau o misiune dificilă în optimi înfruntând Spania.
Chiar dacă puțină lume le dădea șanse, africanii se calificau în sferturile de finală după o victorie la loviturile de departajare, fără să primească nici măcar un gol de la naționala iberică.În sferturi au întâlnit cealaltă naționaă din Peninsula Iberică, Portugalia lui Cristiano Ronaldo.
Pentru prima dată în istoria lor Maroc se califica în semi-finalele mondialului după victoria 1-0 în timp regulamentar, singurul gol fiind marcat de Youssef En Nesyri, jucător la Sevilla.
Povestea și parcursul perfect al musulmanilor se termina în fața Franței condusă de Kylian Mbappe, pierzând 2-0.Din păcate pentru parcursul memorabil, nu au reușit să obțină medalia de bronz după înfrângerea din finala mică în fața Croației scor 2-1.
Noua generație africană
La orice club de top există jucători africani sau măcar cu origini africane.De la Victor Osimhen de la Napoli, la Mohamed Salah de la Liverpool și până la Mohammed Kudus de la Ajax, jucătorii africani valorează zeci sau chiar sute de milioane.
Africa este continentul cel mai sărac din lume, iar pentru mulți tineri fotbalul este o șansă de a scăpa din acel mediu, a uita de probleme și a-și ajuta familia pe viitor. Jucătorii încă de mici sunt motivați de condiția lor actuală pentru a ajunge în fotbalul mare. Majoritatea lor, trăind în condiții puțin plăcute ajung nu doar fotbaliști excepționali, dar și oameni modești care ajută oamenii și familia lor toată viața.
Cel mai bun exemplu este Sadio Mané, actualul fotbalist la Al-Nassr, care a investit milioane bune în satul său natal, Bambali, și chiar l-a modernizat peste standardele africane. Printre faptele făcute pentru micuțul său oraș de doar 2000 de locuitori se regăsesc: construirea unui spital, echipamente sportive gratis pentru copiii din regiune, internet 4G, o poștă, o benzinărie și 70 de euro lunar pentru fiecare familie.
Printre jucătorii de origine africană dar care joacă pentru altă națională se numără: Ngolo Kanté (joacă pentru Franța, origini din Mali), Bukayo Saka (joacă pentru Anglia, origini din Nigeria) și chiar Kylian Mbappe al cărui tată este camerunez, iar mama sa este de origine algeriană.
Lista de jucatori care pot evolua pentru țările africane este mul mai mare, iar ele ar putea deveni o forță, dar multitudinea jucătorilor care chiar dacă nu joacă pentru țările africane au ajuns la un nivel de top arată calitatea și talentul jucătorilor de pe continent.
Pentru a putea primi o șansă si a-și atinge potențialul multe echipe de club deschid academii în Africa pentru a descoperi tineri jucătorii: Feyenoord în Ghana, Nordsjælland în Ghana, Atletico Madrid în Camerun.
În concluzie, fotbalul african nu poate decât să îșî crească nivelul de joc și ne putem aștepta la mai mulți jucători africani la echipe de top în viitor.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

