Special

Fabio Cannavaro, verdict pentru Real Madrid

Real Madrid a câștigat marți, 10 decembrie, împotriva Atalantei, scor 3-2, în etapa a șasea din UEFA Champions League. Scorul a fost deschis de Mbappe în minutul 10, iar italienii au egalat înainte de pauză, din penalty, prin De Ketelaere (45+2′). Madrilenii au reușit să puncteze prin Vinicius (56′) și ulterior și-au mărit avantajul prin Bellingham. Lookman a redus din diferență în minutul 65, însă bergamascii nu au reușit să mai egaleze.

Fabio Cannavaro a vorbit despre Real Madrid: ”Liga Campionilor este în ADN-ul lui Real Madrid, dar cu această nouă formulă…”

Fabio Cannavaro (51 de ani), fostul fotbalist de la Real Madrid și campion mondial cu Italia în 2006, a analizat situația actuală din Liga Campionilor. Cu toate că a câștigat ultimul meci, Real Madrid a trecut prin două înfrângeri consecutive în Liga Campionilor și este pe locul 18, cu doar 9 puncte.

Conform Marca, fostul jucător s-a concentrat pe două probleme extrem de actuale. Cannavaro consideră că noul format cu 36 de echipe din UEFA Champions League este greu de înțeles și, de asemenea, crede că anul acesta Real Madrid nu va avea un parcurs bun, din cauza rezultatelor înregistrate până în acest moment.

”Liga Campionilor este în ADN-ul lui Real Madrid, dar cu această nouă formulă… Au câștigat șase trofee UEFA Champions League în ultimii zece ani, ceea ce este o nebunie, dar au avut și sezoane în care nu au trecut de optimile de finală. Poate că sezonul acesta va fi unul dintre acelea”, a declarat Cannavaro.

Mai mult, Cannavaro a vorbit și despre evoluțiile lui Kylian Mbappe (25 de ani), care s-a accidentat în minutul 36 al meciului de marți.

„Cu siguranță îi este greu să se adapteze. Dar atenție, pentru că și jucători precum Beckham și Figo au avut dificultăți. Real Madrid este așa: adună jucători vedetă și apoi totul depinde de antrenor. Totuși, observăm că Mbappé nu își găsește locul, iar faptul că îi place să coboare și să ia mingea, deoarece nu este un atacant central pur, îi reduce spațiul lui Bellingham”.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura