Parma s-a impus în deplasarea de la FeralpiSalo, scor 2-1, în runda cu numărul 30 din Serie B. Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost titulari.
Suporterii Parmei nu au înțeles de ce Valentin Mihăilă a fost schimbat în minutul 54
Mai mult, Mihăilă a fost cel care a deschis scorul în minutul 29. În ciuda faptului că ”pe lângă golul înscris ca un adevărat atacant, a avut multe acțiuni și recuperări”, așa cum au notat jurnaliștii de la parmalive.com, românul a fost schimbat în minutul 54 cu Benedyczak.
Sursa menționată anterior susține că fanii Parmei nu au înțeles decizia antrenorului Fabio Pecchia de a-l înlocui pe Valentin Mihăilă și ”s-au uitat unul la altul, confuzi”. Românul a fost notat cu 7, la fel ca Bonny și Delprato, cel mai mare calificativ din tabăra ”Cruciaților”.
În cazul lui Dennis Man, integralist, italienii au scris că ”a avut puține mingi pentru a pune în dificultate adversarul, pe care nu le-a fructificat. Cu toate acestea, a fost un spectacol să-l vedem alături de Bernabe și Cyprien”. Man a primit nota 6.
După 30 de runde, Parma conduce detașat clasamentul din Serie B, cu 65 de puncte, la 8 lungimi de ocupanta locului secund, Venezia. Astfel, promovarea în Seria A este din ce în ce mai aproape de gruparea lui Man și Mihăilă.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

