Special

FIFA vrea să implementeze 4 reguli noi care să revoluționeze fotbalul mondial

FIFA dorește să implementeze patru reguli noi care pot schimba dinamica fotbalului. Ar putea fi o revoluție la nivelul fotbalului mondial, dacă regulile vor fi acceptate de Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal (IFAB).

Pe 1 martie, IFAB se va reuni pentru a evalua regulile propuse. Dacă vor primi acceptul celor din IFAB, regulile vor fi testate pentru început la nivelul diviziilor inferioare și la competițiilor de juniori, conform mundodeportivo.com.

Cele 4 reguli propuse celor de la IFAB includ o nouă reglementare a poziției de ofsaid și a video arbitrajului

1. Prima regulă a fost propusă de Arsene Wenger. Fostul antrenor al celor de la Arsenal a propus ca poziția de ofside să fie semnalizată doar dacă jucătorul se află cu întreg corpul în afara jocului.

2. A doua regulă face referire la transparența deciziilor pe care arbitrii le iau în timpul meciurilor. Astfel, după ce vor lua o decizie în urma unei analize VAR, arbitrii vor fi nevoiți să explice decizia luată întregului stadion.

3. Cea de-a treia regulă este bazată pe limitarea acțiunilor VAR de pe durata unei partide. Fiecare antrenor va putea cere analiza unei faze din Cabina VAR, ca la tenis acum, însă nu este specificat și dacă va fi un număr anume de solicitări pe meci sau pe repriză.

4. Ultima regulă cuprinde posibilitatea opririi cronometrului în timpul unei analize VAR dacă aceasta se prelungește prea mult. Și tot așa, dacă o accidentare este mai gravă intervenția personalului medical se prelungește.

FIFA a testat sistemul ”tehnologia semiautomată” de detectare a ofsaidului

La Cupa Mondială din 2022, FIFA a decis să testeze ”tehnologia semiautomată” de detectare a ofsaidului. Acest proces include un număr crescut de camere care pot capta aproape orice unghi în care se află un jucător. Noua procedură de validare a ofsaidului o putem regăsi și în Serie A, dar și în Premier League din sezonul 2024-2025.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura