Florin Gardoș a vorbit despre disputa dintre FCSB și CSA Steaua, iar fostul fundaș central al „roș-albaștrilor” nu înțelege cum echipa Armatei poate avea susținători.
Florin Gardoș dă de pământ cu CSA Steaua
„Ce mă miră pe mine uneori, mai ales în ultima perioadă, există suporteri care susțin echipa CSA și nu înțeleg cum?! Eu nu pot să susțin acea echipă.
Adică eu, care am fost stelist de mic, la 21 de ani am semnat cu Steaua, iar pe contractul meu și pe echipamentul meu scria Steaua. Am plecat în 2014, când scria Steaua.
A fost una dintre cele mai mari reușite ale mele, a fost un vis devenit realitate, mai ales că am ajuns din liga a doua la Steaua. Nea Piți a fost primul antrenor, și pe urmă l-am avut pe Ilie Dumitrescu, printre alții.
Și acum să-mi spui că, de fapt, ceea ce am trăit eu în acea perioadă a fost o minciună, că n-am jucat la Steaua, ci la o altă echipă. Adică mi se pare… cum să nu accepți ideea asta că eu am jucat la Steaua, când mie îmi scria Steaua acolo?”, a declarat Florin Gardoș la Ora Exactă în Sport.
Îți recomand articolul despre legătura dintre Dacia și Udinese.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

