Special

Florin Niță, votat al doilea cel mai bun portar din Cehia! Românul și-a relansat cariera la Pardubice

Florin Niță (35 de ani) și-a recăpătat forma bună, iar portarului român îi merge foarte bine la Pardubice, după ce a fost adus de la Sparta Praga, sub formă de împrumut până la finalul sezonului.

Florin Niță, votat al doilea cel mai bun portar din Cehia

Titular în 16 dintre cele 17 meciuri disputate de Pardubice de la venirea sa, Florin Niță a avut evoluții apreciate în Cehia, însă nu a reușit să își salveze echipa de la retrogradare.

În ciuda acestui lucru, portarul român a fost desemnat al doilea cel mai bun goalkeeper al sezonului, potrivit unui sondaj al Asociației de Fotbal al Ligii, la care au participat căpitanii și antrenorii cluburilor din prima ligă, dar și jurnaliștii din Cehia.

Niță a fost devansat doar de Matej Kovac, portarul celor de la Sparta Praga, în timp ce podiumul a fost completat de Ondrej Kolar, de la Slavia Praga, potrivit presei din Cehia.

Florin Niță, criticat dur de propriul antrenor după gafa din ultimul meci

Gafa lui Florin Niță nu a trecut neobservată și, la finalul jocului, românul a fost criticat dur de antrenorul său, Radoslav Kovac.

”Florin a făcut o eroare imensă, absolut îngrozitoare. Ne-a ajutat de multe ori, dar o astfel de greșeală se pedepsește. A apărut două penalty-uri cu Brno și ne-a câștigat meciul, dar acum el ni l-a pierdut. Trebuie să recunoaștem.

N-am cum să explic ce s-a întâmplat acolo. A fost o nebunie, ceva de neînțeles, nu știu ce i-a trecut prin cap. A fost un cadou pentru adversari.

Apar greșeli în fotbal, dar nu mă așteptam de la un portar cu atâta experiență. E aici să prindă mingea, de-asta e plătit regește”, a declarat Radoslav Kovac, potrivit iSport.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura