Raul Rusescu tocmai s-a întors în Liga 1 la Academica Clinceni, iar echipa lui Ilie Poenaru a ajuns deja la al treilea fost jucător de la FCSB pe care îl ia.
Și nu e vorba despre orice fotbaliști, ci despre unii din echipa magică, cea care reușea să o elimine pe Ajax Amsterdam și să o bată pe Chelsea.
Foștii jucători de la FCSB ajunși la Clinceni
În afară de Raul Rusescu, Academica Clinceni i-a mai adus în această vară și pe Florin Gardoș, dar și pe Cristi Tănase, unul dintre preferații lui Gigi Becali, în vreme în care îmbrăca tricoul „roș-albastru”.
Acum, Ilie Poenaru are planuri mari și țintește un loc cât mai sus în campionat și de ce nu, să facă una dintre cele mai frumoase figuri cu formația ilfoveană.
“A semnat. Rusescu este jucătorul nostru, acum să-l aducem la un nivel bun de pregătire. Chiar arată destul de bine, surprinzător pentru mine.
Denotă că este un jucător profesionst, care știe ce vrea. El s-a antrenat în perioada asta. Nu-l iau de la zero. Valoarea și experiența lui ne vor ajuta”, a spus Ilie Poenaru.
Îți recomand articolul despre Martin Tyler și Alan Smith, care au fost înlocuiți din FIFA 21.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.