Special

Fostul jucător legendar al lui Real Madrid este dorit în Germania! Cu ce echipă e în tratative

Hamburg SV este unul dintre cele mai galonate cluburi de fotbal din Germania. Multipla campioană din Bundesliga nu trece prin cele mai bune momente din punct de vedere sportiv, deoarece se află pentru al șaselea an consecutiv în eșalonul secund al fotbalului germna.

După interesul dezvăluit al echipei Union Berlin, de a-l angaja pe Raul, pe postul de antrenor, Hamburg s-a înscris și ea pe lista echipelor care îl doresc pe fostul internațional spaniol. Felix Magath este cel care orchestrează aducerea lui Raul, în Germania. Cei doi au lucrat împreună la Schalke 04, în perioada petrecută de Raul în Bundesliga.

”Raul Madrid” a precizat în ultima vreme, tot mai des, că își dorește să facă un nou pas în cariera de antrenor. În prezent la Real Madrid Castilla, spaniolul simte nevoia de o nouă motivație și a declarat că are nevoie de un nou proiect.

Felix Magath, fostul antrenor al celor Hamburg, în anii ’90, a anunțat că discuțiile purtate cu Raul Gonzalez sunt de câteva luni.

După ce a lucrat cu fotbaliștii din ”La Fabrica”, Raul se simte pregătit să antreneze o grupare de alt nivel. Astfel, acesta i-ar fi cerut deja agentului său să îi caute o formație în acest sens.

Cei de la Real Madrid nu vor să se opună plecării lui Raul din club, ci vor să îi respecte decizia, având în vedere că șansele de a antrena prima echipă din cadrului clubului sunt destul de mici, mai ales după ce ”Don Carlo” și-a prelungit contractul până în 2026.

În 17 ani în care a fost legitimat ca jucător la Real Madrid, Raul Gonzalez a intrat în istoria clubului de pe Santiago Bernabeu.

Fostul atacant spaniol a câșțigat alături de madrileni trei trofee Champions League, șase campionate, o Supercupă a Europei, patru Supercupe ale Spaniei și patru Cupe intercontinentale.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

https://www.youtube.com/watch?v=HqeVluGzj74Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura