Este o realitate că mulți fotbaliști mari au avut patima alcoolului, însă nu i-a oprit din a juca foarte bine. Totuși, dependența i-a condus spre faliment pe mulți dintre aceștia după finalul carierelor de fotbaliști.
Primul 11 vă prezintă câțiva fotbaliști care au avut sau care încă au probleme cu alcoolul.
Fotbaliștii cu patima alcoolului
Paul Gascoigne – despre fostul mijlocaș reprezentativ pentru naționala Angliei la finalul anilor ’90 am scris mai multe aici. El este un trist, în care alcoolul, combinat cu drogurile i-au distrus viața, iar acum a ajuns să trăiască din mila oamenilor, care își aduc aminte de ceea ce a însemnat cândva.

Gabi Tamaș – Avem și noi, în România, câteva cazuri celebre de fotbaliști cu patima alcoolului, printre care se află și Gabi Tamaș, actualul fundaș al Voluntariului. Pe cât de mare este talentul său pentru fotbal, pe atât de mari au fost și ieșirile sale din decor, mai ales cu celebra ușă de bloc spartă de acesta la Cluj.
De altfel, la fel de celebră este și scandarea: „Tamaș și cu Semeghin, spaima sticlelor de vin!”

Fabian O’Neill – Fost star la Juventus și al naționalei Paraguayului, Fabian O’Neill și-a pierdut toată averea de 14.000.000 de dolari din cauza băuturii.
„În total, am avut 14 milioane de dolari, dar am pierdut totul. Am avut o tonă de prieteni, iar acum trăiesc cu niște vagabonzi așa ca mine. Nu mă deranjează să fiu sărac, niciodată nu am vrut să fiu de partea bogaților. Am în continuare destui bani cât să pot să beau” – Fabian O’Neill
Mai multe despre povestea lui Fabian O’Neill găsiți aici sau în format video aici.

Adriano! Din împărat al fotbalului, în rege al favelelor
Adriano a fost unul dintre fotbaliștii care mi-au plăcut cel mai mult. Era fenomenal cu mingea la picior, iar Inter nu avea niciun stres în atac, avându-l pe brazilian.
Din păcate, decesul tatălui său i-a dat viața peste cap. A început să bea, să își caute alinarea în petreceri care mai de care mai de pomină, iar fotbalul l-a lăsat pe planul 1.000. Acum, și-a pierdut toată averea și trăiește ca în copilărie, în favelele din Brazilia, fiind înconjurat de o groază de trofee câștigate în carieră. Mai multe despre povestea decăderii lui Adriano găsiți aici.

Garincha – alături de Pele a fost unul dintre cei mai emblematici fotbaliști brazilieni din istorie. A fost component al naționalei Braziliei din 1958 și 1962, atunci când „Selecao” a cucerit două Cupe Mondiale.
Din păcate, Garincha s-a bătut toată viața cu problemele din cauza băuturii, care în final i-au adus și moartea, el fiind răpus de niște probleme severe la ficat.

Arturo Vidal – fostul mijlocaș al Barcelonei sau al lui Bayern Munchen a avut și are în continuare probleme cu alcoolul. Mai întâi, Vidal și-a făcut praf un Ferrari, conducând beat într-un moment în care naționala Chile avea mare nevoie de el.

După, am pus și vara trecută un filmuleț în care e beat pe un live de Instagram.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

