Special

Fotbalistul român de opt ori mai scump după ce a câștigat campionatul

Alexandru Ioniță (29 de ani) evoluează în liga secundă din China și a avut un sezon impresionant la echipa Yunnan Yukun.

Formația la care fostul rapidist s-a transferat la începutul acestui an a dominat autoritar campionatul. Titlul a fost câștigat cu un avans de nouă puncte și au promovat fără emoții în prima ligă.

Cota de piață a lui Alexandru Ioniță a crescut semnificativ după acest sezon excelent. Mijlocașul român este acum evaluat la 800.000 de euro, conform transfermarkt.com

Alex Ioniță a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei sale. În cele 30 de meciuri disputate în campionat, mijlocașul român a marcat opt goluri și a oferit 12 pase decisive.

Formația chineză Yunnan Yukun a plătit Rapidului doar 50.000 de euro pentru transferul mijlocașului român la începutul sezonului. Însă, datorită prestațiilor sale, cota de piață a fotbalistului român a crescut de la 100.000 de euro la 800.000 de euro.

În 2017, Alexandru Ioniță a fost transferat de la Astra Giurgiu la CFR Cluj pentru suma de un milion de euro. Potrivit transfermarkt.com, cea mai mare cotă de piață a sa a fost de 1,5 milioane de euro, atinsă în perioada în care a câștigat campionatul României cu Astra Giurgiu.

Fiecare antrenament, fiecare meci și fiecare moment petrecut împreună au contribuit la succesul nostru. Suntem campioni nu doar datorită talentului individual, ci datorită unității și determinării noastre ca echipă.

Această victorie este a noastră, iar amintirile create vor rămâne cu noi pentru totdeauna. Să continuăm să muncim împreună și să ne bucurăm de fiecare succes viitor!”, a scris Alex Ioniță după triumful în liga secundă din China.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura