Frank Lampard (46 de ani) și Wayne Rooney (39 de ani) au fost o bună bucată de timp rivali în Premier League, pe când aceștia îmbrăcau tricourile lui Chelsea, respectiv Manchester United.
După ce ”și-au agățat ghetele-n cui” și au debutat în antrenorat, cele două legende ale fotbalului englez s-au întâlnit în meci direct, de această dată la nivelul băncii tehnice, și nu în Premier League, ci în Championship (al doilea eșalon fotbalistic din Anglia).
Frank Lampard ”l-a bătut măr” pe Wayne Rooney: 4-0
Frank Lampard, noul antrenor lui Coventry City, l-a învins clar pe Wayne Rooney, tehnicianul lui Plymouth, scor 4-0, în etapa a 23-a din Championship. Golurile trupei pregătite de legenda lui Chelsea au fost marcate de Sakamoto (minutul 5), Eccles (20 și 45) și Mason-Clark.
În urma acestui rezultat, Coventry se află pe locul al 14-lea din Championship cu 27 de puncte, în timp ce Plymouth ocupă ultimul loc al ierarhiei (24) cu doar 18 puncte.
În cele șase meciuri pe care le-a pregătit pe banca lui Coventry, Lampard a înregistrat trei victorii, o remiză și două înfrângeri. De partea cealaltă, Rooney, care se află la Plymouth din luna mai, a avut mai multe rezultate negative: cinci victorii, șase remize și 13 înfrângeri în 24 de meciuri.
Ca jucători, atât Lampard, cât și Rooney, au avut prestații senzaționale și i-au încântat pe fanii lui Chelsea și Manchestern United.
În 648 de meciuri jucate pentru ”The Blues”, fostul mijlocaș a marcat 211 de goluri și a furnizat 147 de assist-uri. Pentru ”Diavolii Roșii”, Rooney a înscris 253 de goluri și a oferit 139 de pase decisive în 559 de meciuri.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

