Special

Jan Vertonghen este sigur că Belgia se va califica în optimile de finală

Fundaşul Jan Vertonghen este sigur că Belgia se va califica în „optimi” la EURO 2024, în ciuda înfrângerii suferite luni, 17 iunie, în fața Slovaciei (0-1) în Grupa E, din care face parte şi România, viitoarea adversară a ‘diavolilor roşii’, informează site-ul radioteleviziunii RTBF.

Rămas pe banca de rezerve în meciul cu Slovacia, Vertonghen, în vârstă de 37 de ani, deținătorul recordului de selecții la naționala Belgiei (154 de meciuri), s-a prezentat marți în fața presei.

„Suntem fireşte foarte dezamăgiți după acest meci. Am dat totul, meritam să câştigăm. Am început bine partida. Dar nu am marcat în timp ce ei au făcut-o. Ne-am creat toate ocaziile necesare pentru a câştiga. O înfrângere se poate întâmpla. Cred că apărarea a jucat bine, la fel şi Koen Casteels (portarul – n. r.). Planul tactic a fost respectat. Am jucat cu patru fotbalişti de picior drept: este adevărat că ideal este nevoie de un amestec de jucători de picior stâng, mai ales pe postul de picior stâng, şi de jucători de picior drept. Mi se pare totuşi că Yannick Carrasco a făcut un meci bun. Noi am adaptat sistemul, fiindcă am avut jucători accidentați”, a declarat belgianul.

„Este o mare dezamăgire. Ne doream să câştigăm acest meci ca să avem ceva mai puțină presiune, cu atât mai mult cu cât avem un lot tânăr. Presiunea este acum şi mai mare, nu este ce ne-am dorit.”

„Sunt convins 100% că ne vom califica. Nivelul de joc afişat este mai bun decât la începutul competiției la Cupa Mondială 2022.”

„Meciul acesta aminteşte de cel cu Croația din 2022. Diferența este că mai avem două ocazii să reacționăm şi să câştigăm. Acum există mai multă presiune asupra grupului. Vom ataca şi vom încerca să nu luăm gol. Avem mare încredere că atacanții noştri vor marca. Romelu Lukaku a înscris deja de 85 de ori pentru Diavoli, aşteptăm golul 86 în meciul de sâmbătă împotriva României”, a conchis Vertonghen, care încă nu ştie dacă va continua la echipa națională după EURO 2024.”, spune fundașul belgian.

Știre preluată de pe flashscore.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura