Steven Gerrard a povestit unul dintre cele mai grele momente pe care le-a trăit în lunga sa carieră la Liverpool, când a trebuit să se confrunte cu celebra trădare a lui Fernando Torres, care a plecat la Chelsea chiar în ultima zi de mercato din iarnă.
Ce spune Gerrard despre Torres
„Am fost foarte, foarte nervos când a plecat Torres. Eram într-un moment bun, iar apoi, chiar într-un moment cheie pentru grup, un jucător foarte important pleacă. E nevoie de timp să îți revii după o astfel de pierdere.
Marcam foarte multe goluri când jucam alături de Torres. Eram la cel mai bun nivel al meu. Nu am jucat mai mult cu el pentru că a plecat la Chelsea și mi-a frânt inima. Înțeleg că situație fiecăruia este diferită.
Oamenii au dorințe și idei diferite. Respect asta, dar, în același timp, tot mă durea când cineva pleca de la Liverpool. I-am spus asta lui Fernando, am încercat să-l conving să rămână, i-am spus chiar și agentului său asta, dar decizia fusese luată, nu mai depindea de mine și a durut mult”, a declarat Steven Gerrard pentru The Sun.
- 58.500.000 de euro a costat transferul lui Fernando Torres de la Liverpool la Chelsea
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

