Fostul mare fotbalist Gianluca Vialli (58 de ani) a murit, vineri dimineață, într-un spital din Londra, după o luptă grea împotriva cancerului la pancreas.
Gianluca Vialli nu va fi înmormântat în țara sa natală
Italianul nu va fi înmormântat însă în țara sa natală, ci în Anglia, la Londra. Nu s-a anunțat data, însă publicația Gazzetta dello Sport spune că va exista o ceremonie privată la înmormântarea sa.
Motivul pentru care înhumarea nu va avea loc în Italia este că tocmai Vialli a preferat asta, iar motivul ar fi acela că lui nu îi plăcea „să stea în lumina reflectoarelor”.
Astfel, înmormântarea în altă țară l-ar scuti cumva de asta. În schimb, va exista și o ceremonie publică și în localitatea sa natală, Cremona, însă peste câteva luni, sau cel mai probabil la finalul acestui sezon.
Gianluca Vialli a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în 2017. Cu toate acestea, în anul 2020, anunța plin de speranțe că se simte foarte bine și că a câștigat lupta cu teribila boală. În decembrie 2021, Vialli a transmis că înfruntă cancerul pentru a doua oară.
Ultimele săptămâni au fost infernale pentru Gianluca Vialli și familia sa. Acesta nu s-a simțit deloc bine și a fost internat de urgență la Londra, pentru a primi toate îngrijirile necesare.
Din păcate, starea sa s-a agravat, iar italienii anunță că fostul atacant al celor de la Cremonese, Sampdoria, Juventus și Chelsea a pierdut lupta împotriva cancerului.
Gianluca Vialli a evoluat pentru Chelsea în perioada 1996-1999, apoi a făcut pasul către banca tehnică a echipei londoneze. A fost coleg, apoi antrenor al fostului mare internațional român Dan Petrescu.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

