FCSB a renunțat la doi jucători în această iarnă: Alexandru Musi, împrumutat la Poli Iași, și Ianis Stoica, împrumutat la U Cluj.
Gigi Becali l-a pus pe „lista neagră”, dar el refuză să plece de la FCSB
Pe „lista neagră” a lui Gigi Becali mai sunt și alți jucători, printre care și Marco Dulca, însă acesta refuză să plece de la gruparea roș-albastră, scrie spotmedia.ro.
Adus în vară de la Chindia Târgoviște, mijlocașul nu a convins la FCSB, iar patronul a afirmat, în repetate rânduri, că va renunța la serviciile sale.
Doar că Gigi Becali se lovește acum de refuzul jucătorului de a pleca, în ciuda faptului că Marco Dulca a fost deja înștiințat că nu va merge cu echipa în cantonamentul din Turcia.
Fotbalistul își dorește să mai rămână până în vară la FCSB, pentru ca mai apoi să poată semna cu orice echipă din postura de jucător liber.
FCSB a plătit 250.000 euro pentru a-l transfera pe Marco Dulca, dar acum este gata să îl cedeze gratis la Chindia, echipa de la care a venit și singura la care mai poate evolua în acest sezon.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

