Special

În Anglia s-a interzis lovirea mingii cu capul

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a primit aprobarea să experimenteze în sezonul viitor interzicerea lovirii intenţionate a mingii cu capul la nivel U12, a anunţat luni FA, care încearcă să atenueze potenţialele riscuri de apariţie a demenţei, scrie Reuters.

În Anglia s-a interzis lovirea mingii cu capul

Dacă experimentul va avea succes, va fi luată în calcul eliminarea completă a lovirii intenţionate a mingii cu capul începând din sezonul 2023-2024. Federaţia Engleză a emis deja îndrumări pentru a restricţiona sau a elimina lovirea mingii cu capul în timpul antrenamentelor.

Experimentul a fost aprobat de International Football Association Board (IFAB), garantul regulilor jocului de fotbal.

Scopul a fost de a ajuta la atenuarea oricăror riscuri potenţiale care ar putea fi legate de lovirea mingii cu capul, inclusiv accidentările cauzate de contactul cap-cap, cot-cap sau cap-sol”, a indicat FA într-un comunicat.

FA a menţionat că este vorba de „o abordare prudentă a jocului”, „în timp ce continuă cercetările în acest domeniu”.

Mai multe studii au făcut legătura între lovirea mingii cu capul şi leziuni cerebrale de durată, problema ajungând în prim-plan de când s-a aflat că cinci jucători ai echipei Angliei, câştigătoare a Cupei Mondiale din 1966, suferă de demenţă.

Știre preluată de pe www.digisport.ro.

Îți recomand articolul despre legătura dintre Dacia și Udinese.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura