La Liga Special

Înapoi în timp – 10 februarie 1929: ziua în care s-a jucat prima etapă din campionatul Spaniei

Continuăm seria „Înapoi în timp”, iar în acest articol vom vorbi despre prima etapă din istoria campionatului spaniol. În acea etapă au jucat și echipe de care probabil că nu ați auzit niciodată, dar și formații care reprezintă Spania în cupele europene la ora actuală.

Acum 97 de ani s-a jucat prima etapă din Primera Division

La început, campionatul spaniol avea la start 10 formații, 6 dintre ele fiind și acum pe prima scenă a fotbalului spaniol. Este vorba despre:

  1. Real Madrid;
  2. Barcelona;
  3. Atletico Madrid (Athletic Madrid pe atunci);
  4. Espanyol;
  5. Real Sociedad;
  6. Athletic Bilbao;
  7. Arneas Club de Getxo;
  8. Real Union Club de Irun;
  9. Real Santander Racing Club;
  10. Club Deportivo Europa.

Acum aproape 100 de ani, regulile în fotbal erau diferite. Pentru o victorie, echipele primeau doar 2 puncte, spre deosebire de 3, cât primesc acum. Punctajul oferit pentru remiză, respectiv înfrângere, a rămas același ca și cel din prezent (1 punct pentru remiză, 0 pentru înfrângere).

Primele 4 cluburi enumerate mai sus au obținut punctaj maxim în deschiderea campionatului spaniol. Din punct de vedere al golaverajului, Real Madrid a câștigat la cea mai mare diferență de goluri, după ce a câștigat cu Club Deportivo Europa, scor 5-0.

Clasamentul primei etape jucate vreodata in la liga. Captura foto: Instagram/@laliga

Dacă ar fi să ne uităm în prezent, observăm faptul că echipele care se află și în sezonul 2025/26 în TOP 3 sunt:

  1. Barcelona – 58 de puncte (golaveraj +40);
  2. Real Madrid – 57 de puncte (golaveraj +31);
  3. Atletico Madrid – 45 de puncte (golaveraj +20).

Rezultatele acelei etape

  • Real Madrid vs. Club Deportivo Europa: 5-0;
  • Athletic Madrid vs. Arenas Club de Getxo: 3-2;
  • Real Sociedad vs. Athletic Bilbao: 0-0;
  • Espanyol vs. Real Union: 3-2;
  • Barcelona vs. Racing Santander: 2-0.

În secțiunea de comentarii puteți să vă exprimați părerea cu privire la evoluția campionatului spaniol în decursul celor 97 de ani de existență!

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura