Special

Înapoi în timp – 8 iulie 2014: Germania o distruge pe Brazilia și ajunge în finala Campionatului Mondial

Reluăm seria „Înapoi în timp”. În această serie puteți vedea și retrăi cele mai tari evenimente din trecut și momentele ce au intrat în istoria fotbalului. Acest articol va prezenta semifinala dintre Brazilia și Germania, ce s-a disputat la Cupa Mondială 2014, acum 11 ani.

Brazilia vs. Germania 1-7: Nemții umilesc gazda turneului de atunci

Se anunța o semifinală pe cinste, cu mult spectacol, însă nu mulți ar fi anticipat ca partida să se desfășoare în această manieră. Meciul s-a jucat la Belo Horizonte, acolo unde 58.141 de spectatori au asistat la acest festival de goluri.

Primul gol a venit repede, în minutul 11, când Toni Kross deschidea balul. Fostul fotbalist a mai înscris în minutele 24 și 26. 3 minute mai târziu de la ultimul gol al lui Kross, Sami Khedira stabilea scorul primei reprize, 5-0.

Fanii brazilienilor erau uimiți de faptul că naționala lor a încasat 5 goluri în decurs de 30 de minute și erau conștienți de faptul că nu mai există nicio șansă pentru a câștiga acest duel.

Andre Schurrle, fost jucător la cluburi precum Chelsea, Borussia Dortmund și Bayer Leverkusen, a intrat în minutul 58, iar 11 minute mai târziu ducea scorul la 6-0. Același Schurrle a marcat și în minutul 79, stabilind un scor incredibil: 7-0 în favoarea Germaniei!

Golul de onoare pentru brazilieni a fost marcat în minutul 90 de către Oscar (jucător la Sao Paulo FC), Marcelo contribuind cu assist. Așadar, scorul final al semifinalei a fost 7-1.

A fost un meci excepțional și, totodată, unul dintre cele mai frumoase de la o cupă mondială.

Cum s-au descurcat cele două naționale în cele două finale

După cum bine știți, la Campionatul Mondial există două finale: finala mică și cea mare. În finala mică joacă pierzătoarele din cele două semifinale, iar în finala mare, bineînțeles, câștigătoarele celor două semifinale.

La ediția din 2014, finala mică avea să se dispute între Brazilia și Olanda (Țările de Jos). Din păcate pentru fanii gazdelor, brazilienii au pierdut și acest duel, de data aceasta fără a mai marca vreun gol, iar olandezii au câștigat la scor de neprezentare, 3-0.

Finala mare nu a fost așa de „bogată” în goluri, acolo întâlnindu-se Germania și Argentina. A fost o partidă foarte strânsă, iar din acest motiv a fost nevoie de prelungiri pentru a se stabili o câștigătoare a cupei. Unicul gol al marii finale a fost înscris de Mario Gotze, în minutul 113, iar nemții au câștigat al patrulea trofeu mondial din istorie.

Echipele de start din Brazilia vs. Germania de la FIFA World Cup 2014

La aceea vreme erau foarte mulți jucători, care acum sunt niște legende. Iată cum arăta primul 11 al celor două naționale.

Brazilia: 12 Julio Cesar – 6 Marcelo, 13 Dante, 4 David Luiz, 23 Maicon – 5 Fernandinho, 17 Luiz Gustavo – 20 Bernard, 11 Oscar, 7 Hulk – 9 Fred
Selecționer: Luiz Scolari

Germania: 1 Neuer – 16 Lahm, 20 Boateng, 5 Hummels, 4 Howedes – 6 Khedira, 7 Schweinsteiger – 13 Muller, 18 Kross, 8 Ozil – 11 Klose
Selecționer: Joachim Low

În secțiunea de comentarii ne puteți spune părerea voastră despre acest meci epic!

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura