Vestea că Istvan Kovacs (40 de ani) a fostdelegat la finala UEFA Champions League, PSG – Inter Milano, a surprins plăcut lumea fotbalului din țara noastră, dar nu numai.
Performanța arbitrului, născut la Carei, dar stabilit între timp la Cluj-Napoca, este una demnă de luat în seamă, mai ales că el devine astfel abia al treilea ”fluieraș” român desemnat la finala UEFA Champions League.
Istvan Kovacs, la finala Champions League după Nicolae Rainea și Ion Crăciunescu
Precedenta performanță i-a aparținut lui Ion Crăciunescu (74 de ani), cel care a arbitrat finala Cupei Campionilor Europeni, Ajax – AC Milan 1-0, în 1995.
Așadar, după 30 de ani vom avea iar un arbitru la finala celei mai importante competiții europene intercluburi din Europa.
Însă, primul român care a avut onoarea de a conduce o astfel de finală a fost regretatul Nicolae Rainea, cel care a arbitrat finala Cupei Campionilor din 1983, Hamburg – Juventus 1-0.
Importantă este și performanța lui Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, arbitrii de margine, primii după Nicolae Grigorescu și Zoltan Erdei, care au fost tușierii lui Ion Crăciunescu, la finala de la Viena, din 1995.
Istvan Kovacs e arbitru FIFA din 2018, iar din 2019 a intrat în categoria UEFA Elite. Arbitrează meciuri din primul eșalon românesc încă din 2007.
Cum va arăta brigada de arbitri de la finala UEFA Champions League 2024-2025 PSG – Inter Milano
- Arbitru: Istvan Kovacs
- Asistenți: Mihai Marica și Ferencz Tunyogi (ambii din România)
- Al patrulea oficial: Joao Pedro Silva Pinheiro (Portugalia)
- Arbitru asistent de rezervă: Bruno Miguel Alves Jesus (Portugalia)
- Arbitru VAR: Dennis Johan Higler (Olanda/Țările de Jos)
- Asistent VAR: Cătălin Sorin Popa (România)
- Suport VAR: Paulus van Boekel (Olanda/Țările de Jos)
Istvan Kovacs a condus finala Conference League 2022 și finala Europa League 2024
Astfel, după ce a condus finala Conference League (2022) și finala Europa League (2024), Istvan Kovacs se află în fața celui mai important meci din carieră: ultimul act din UCL, programat pe 31 mai, la Munchen.
În 2022 a arbitrat Manchester City – Real Madrid 4-3, semifinala Ligii Campionilor, iar ulterior a fost delegat la Roma – Feyenoord 1-0, finala Conference League. În 2023 a fost al patrulea oficial la City – Inter, tot în semifinalele Ligii Campionilor.
Asistenții lui Istvan Kovacs vor fi Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce arbitrul de rezervă va fi portughezul Joao Pedro Silva Pinheiro. În camera VAR au fost delegați olandezul Dennis Johan Higler și românul Cătălin Popa, asistent VAR, a anunțat UEFA.
În acest sezon, Kovacs a arbitrat 7 partide în UCL. Acesta a fost de două ori la centru la jocurile PSG-ului și o dată la un meci al lui Inter.
Duelurile din UEFA Champions League la care a fost delegat Istvan Kovacs în sezonul 2024/2025
- Real Madrid vs. Dortmund: 5-2;
- Inter vs. Arsenal: 1-0;
- Bayern vs. PSG: 1-0;
- Steaua Roșie Belgrad – PSV: 2-3;
- Juventus vs. Benfica 0-2;
- Real Madrid vs. Manchester City 3-1;
- Liverpool vs. PSG 0-1 (1-4 d.l.d.).
Ce părere aveți despre această decizie? Ne puteți spune în secțiunea de comentarii! Tot acolo puteți să vă oferiți pronosticul pentru finala UCL, dintre PSG și Inter Milano de sâmbătă, 31 mai!
Știre preluată de pe digisport.ro.

