La Liga

James, despre viitorul său: „Dacă eram un jucător slab aș fi acceptat”

James Rodriguez speră să plece de la Real Madrid în această vară și vrea să se ducă la o echipă care i-ar garanta statutul de titular.

James Rodriguez vrea să joace fotbal

James Rodriguez s-a săturat să fie rezervă de lux la Real Madrid și nici perioada petrecută la Bayern Munchen nu l-a ajutat prea mult. Acum, mijlocașul columbian își dorește doar să joace fotbal și să fie titular.

James Rodriguez. Sursă foto: apnews.com
James Rodriguez. Sursă foto: apnews.com

Într-un podcast postat de scriitorul Daniel Habif, James a vorbit despre perioada frustrantă în care nu a jucat: „Vreau să merg acolo unde voi putea să joc meci de meci, acolo unde mă voi simți bucuros și unde o să mă simt iubit de toată lumea.

Pentru anumite persoane eu nu mă ridic la nivelul lor, ceea ce e frustrant. Dacă eram un jucător slab aș fi acceptat, dar sunt o persoană care vrea să câștige și să joace mereu fotbal”.

„Îi respect alegerile lui Zidane, dar mi-e greu când văd că nu am aceleași oportunități ca alți colegi. Voiam să plec, dar clubul nu m-a lăsat. Eu știam că nu voi avea șanse, pentru că Zidane are echipa deja schițată, iar eu nu intru în planurile sale”, a declarat James.

Regretă împrumutul la Bayern

„Împrumutul la Bayern a fost una dintre cele mai mari decepții din viața mea, dar sunt tânăr, am ani înainte ceea ce ar trebuie să mă bucure”, a mai spus James Rodriguez.

James Rodriguez la Bayern. Sursă foto: apnews.com
James Rodriguez la Bayern. Sursă foto: apnews.com

Îți recomand articolul despre durerea lui Kevin De Bruyne.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: