Jurgen Klinsmann a fost nemilos la adresa Iranului după prima victorie obținută la Campionatul Mondial din Qatar împotriva Țării Galilor, scor 2-0.
Jurgen Klinsmann, nemilos la adresa Iranului după prima victorie la Campionatul Mondial din Qatar
Jurgen Klinsmann, fostul selecționer al Germaniei și al SUA, a avut un atac dur la adresa Iranului după prima victorie la Campionatul Mondial din Qatar în fața Țării Galilor.
Klinsmann este de părere că naționala lui Carlos Queiroz a abordat o tactică în afara terenului, în care să „lucreze” arbitrul în timpul confruntării:
„Carlos se potrivește foarte bine cu echipa națională și cu cultura lor, a eșuat în America de Sud cu Columbia și apoi nu a reușit să se califice cu Egiptul, iar el a venit chiar înainte de Cupa Mondială cu Iranul, unde a lucrat mult timp.
Nu este o coincidență, face parte din cultura lor, din modul în care joacă”.
„Au ‘lucrat’ arbitrul. Îl lucrează pe arbitrul de linie și pe al patrulea oficial, sunt în permanență în urechea lor. Au fost multe incidente pe care noi nu le-am văzut la TV.
Aceasta este cultura lor, te scot din joc. Ar fi fost diferit cu un alt arbitru. Ei au cinci persoane în jurul arbitrului. Acest lucru nu a fost deloc în favoarea Țării Galilor”, a mai spus Jurgen Klinsmann.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

