Special

Karim Benzema a dezvăluit de ce a ales să se transfere în Arabia Saudită: ”Există multă pasiune”

După 14 sezoane petrecute la Real Madrid, Karim Benzema (35 de ani) a decis să înceapă o nouă experiență în cariera sa și să se transfere în Arabia Saudită.

Astfel, din vară, starul francez este legitimat la Al-Ittihad, formație din primul eșalon fotbalistic al Arabiei Saudite, care, în aces moment, ocupă poziția a 4-a în clasamentul Saudi Pro League.

Karim Benzema: ”A fost un moment bun pentru o provocare nouă ”

La aproximativ 4 luni de când a ajuns în Arabia Saudită, Karim Benzema a dezvăluit motivele pentru care a luat această decizie. Astfel, francezul a susținut că, după o lungă perioadă de timp petrecută în tricoul ”Los Blancos”, în care a cucerit 30 de trofee, și-a dorit să aibă parte de o nouă provocare în cariera sa și, astfel, să dea curs ofertei venită din partea lui Al-Ittihad.

De asemenea, Benzema a mărturisit că și-a dorit să evolueze în campionatul din Arabia Saudită încă dinainte să se apuce de fotbal.

”Cu tot ce am făcut și am câștigat cu Real Madrid, am crezut că e un moment bun pentru o provocare nouă. Mult timp, inclusiv înainte de a juca fotbal, mi-am dorit să vin aici.

Când a început proiectul fotbalistic în Arabia Saudită părea enorm în toate aspectele. Am dorit să fac parte din această istorie și să ajut ca fotbalul saudit să crească. Este motivul pentru care am venit aici”, a susținut atacantul francez, într-un interviu acordat pentru Marca.

De asemenea,vârful celor de la Al-Ittihad a subliniat că a fost primit cu căldură de oamenii din Arabia Saudită și că a fost surprins de nivelul ridicat de joc din această ligă.

”Țara m-a întâmpinat cu brațele deschise. Simt dragostea oamenilor și asta mă face să fiu fericit și încerc să întorc această dragoste pe terenul de joc. Există multă pasiune aici și sunt mulțumit de nivelul de joc.

Sunt surprins de nivelul din Arabia Saudită pentru că în Europa nu vedem multe meciuri de fotbal de aici. Însă acum se văd mai multe și mai mult pentru numele mari care au semnat”, a mai spus Benzema.

În 7 partide jucate pentru Al-Ittihad, Karim Benzema a marcat 3 goluri și a furnizat două pase decisive.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns