Universitatea Cluj a câștigat meciul cu Gloria Buzău, 0-2.
„Studenții” s-au întors pe primul loc după 54 de ani
După primele 7 etape din actuala stagiune Universitatea Cluj se află pe prima poziție, la un punct în fața Universității Craiova, și 3 în fața lui Dinamo. Universitatea Cluj nu a pierdut în acest început de sezon. Următorul meci pentru clujeni în campionat este împotriva lui Dinamo, însă următorul meci oficial este în Cupa României în fața celor de la Metalul Buzău.
În sezonul anterior „U” Cluj a ratat playoff-ul în ultima etapă, la doar un punct în spatele celor de la Sepsi OSK. În playout clujenii au terminat pe locul 4, în spatelee celor de la UTA Arad, Oțelul Galați și Hermannstadt.
Ultima oară când „șepcile roșii” se aflau pe primul loc în prima ligă era în sezonul 1970-1971, când după primele 3 etape, în urma unei victorii cu 3-0 în fața celor de la UTA Arad, clujenii se aflau tot pe primul loc. Reușește Universitatea Cluj să „copieze” performanța celor de la Bayer Leverkusen?
- Lucas Masoero este cel mai bine cotat jucător al clujenilor.
- Universitatea Cluj are în palmares o Cupă a României.
- Ovidiu Bic este cel mai bun pasator decisiv al clujenilor.

