La Liga

Lionel Messi ar fi putut să joace pentru Spania

Lionel Messi ar fi putut să joace pentru Spania, dacă în 2003 ar fi acceptat oferta spaniolilor ca el să ăi reprezinte pe iberici în detrimentul Argentinei.

Messi ar fi putut juca pentru Spania

În 2003, Argentina juca la Campionatul Mondial U17 din Finlanda și ajungea în semifinală, de unde era eliminată de Spania. Messi nu a fost prezent la acel turneu final, dar selecționerul de atunci își amintește perfect cum au stat lucrurile.

„Am stat în camera mea și m-am uitat de 4 ori la caseta, în care îl vedeam pe Messi. Mi-era de ajuns de câte ori îl văzusem, puștiul era talentat, dar totul s-a întâmplat fix cu o săptămână înainte să plecăm la turneul final și nu mai aveam ce să fac, nu mai aveam cum să-l chem”, a spus Hugo Tocalli, fostul antrenor al Argentinei U17.

„După ce am fost eliminați de Spania, cineva din staff-ul lor a venit la mine și mi-a spus că dacă îl aveam pe puștiul de la Barcelona am fi câștigat fără emoții turneul. Nu eram prea bun la nume și l-am întrebat ’Cine, Messi?’

El mi-a răspuns ’Da, încercăm de câteva luni să-l convingem să joace pentru Spania, dar el nu vrea. Vrea să joace pentru Argentina!’.

„Cei de la Federația au crezut că îl cheamă Leonardo!”

„Cei de la Federația noastră nici nu știau cum îl cheamă exact pe Messi. Au sunat la toți cei cu numele Messi din Rosario și au întrebat de un Leonardo, crezând că Leo vine de la Leonardo.

În cele din urmă a răspuns bunica lui la telefon și ne-a dat numărul de telefon al familiei care era deja stabilită la Barcelona. Tatăl lui aștepta acest telefon”, a mai povestit Hugo Tocalli.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura