Special

Lista fotbaliștilor prădați de hoți

Joao Cancelo a trăit clipe de coșmar joi seară. 4 hoți au intrat peste el în casă și l-au jefuit! Iubita lui Joao Cancelo, Daniela și fetița lor de doi ani Alicia au asistat la acest incident. Fotbalistul portughez de 27 de ani nu a reușit să-i oprească pe hoții care i-au furat toate bijuteriile. Joao Cancelo s-a luptat cu hoții care i-au pătruns în casă și s-a ales cu o zgârietură deasupra ochiului drept.

„Din păcate, am fost atacat de patru lași care m-au lovit și au încercat să-mi rănească și familia. Când vrei să le ții piept, asta se întâmplă. Au reușit să-mi fure toate bijuteriile și m-au lăsat cu loviturile acestea pe față.

Nu știu cum poate exista atâta răutate în unii oameni. Cel mai important lucru pentru mine este familia și, din fericire, toți sunt bine”, a scris Joao Cancelo.

Lista fotbaliștilor prădați de hoți

Casemiro, mijlocașul lui Real Madrid, a fost jefuit anul trecut în timp ce el era pe teren în derby-ul cu Atletico Madrid. Soția și fiica lui se aflau în casă în timp ce hoții au pătruns în casa starului de la Real. Un caz similar cu ce a trăit Di Maria și Marquinhos.

Din fericire, ele nu au pățit nimic, însă hoții au furat mai multe obiecte de valoare din casa brazilianului. Casemiro a fost așteptat de poliție după meciul cu Atletico, care l-a dus imediat acasă pentru a fi alături de familia sa.

Casemiro. Sursă foto: goal.com

Loialitate! Casemiro a refuzat o ofertă imensă de la PSG. Sursă foto: goal.com

Casemiro a fost jefuit în timpul meciului cu Atletico Madrid

Casemiro nu este singurul fotbalist, care evoluează în La Liga și care a fost jefuit. Mai mulți jucători au fost puși în situații similare, precum: Alvaro Morata (când juca la Atletico), Samuel Umtiti, Gerard Pique, Arthur (când juca la Barcelona) sau Jordi Alba.

Poliția îi sfătuiește adesea pe fotbaliști să își securizeze locuințele și să evite să posteze fotografii sau filmulețe pe rețelele de socializare, în care își arată obiectele de valoare din casă, sau pe care le dețin.

Casemiro și Zidane. Sursă foto: marca.com

Casemiro și Zidane. Sursă foto: marca.com

Umtiti, Morata, Pique și alți fotbaliști din La Liga, victimele hoților

Alvaro Morata a fost prădat de hoți, în timp ce el juca pentru naționala Spaniei, într-o deplasare cu Insulele Feroe, din grupa pentru Campionatul European 2020, din care a făcut parte și România.

Morata a aflat că mai mulți indivizi înarmați au intrat la el în casă, în timp ce familia lui se afla în încăpere. La fel ca și în cazul lui Casemiro, nimeni nu a fost rănit, hoții căutând doar să fure obiecte de valoare.

Gerard Pique, fundașul central al Barcelonei, a fost o victimă a hoților, care au așteptat momentul oportun pentru a-l jefui. Shakira, soția lui Pique, era într-un turneu în Europa, iar Gerard era la antrenamentele naționalei Spaniei, astfel încât hoții au avut la dispoziție toată casa.

Părinţii lui Pique au descoperit că fiul lor a fost jefuit, pentru că veniseră la el acasă să-i facă o surpriză. Alți doi colegi ai fundașului de la Barcelona au fost furați într-un mod asemănător, este vorba despre Jordi Alba și Arthur.

Gerrard Pique și Alvaro Arbeloa. Sursă foto: goal.com

Gerrard Pique și Alvaro Arbeloa. Sursă foto: goal.com

Nu doar în Spania, fotbaliștii sunt jefuiți

Astfel de cazuri s-au mai petrecut în Franța și Italia. Acum doi ani, Choupo-Moting, atacantul la PSG în acea perioadă, a fost jefuit în timp ce el era pe teren la un meci cu Liverpool din Champions League. Hoții i-au furat bunuri în valoare de 400.000 de euro, iar poliția nu i-a identificat nici până în ziua de astăzi.

De asemenea, Thiago Silva, fostul căpitan al lui PSG, a fost furat în locuința sa din capitala Franței. Pagubele au fost imense, hoții i-au furat obiecte în valoare de 1.000.000 de euro brazilianului.

PSG nu a vrut să-l piardă pe Thiago Silva! Modul copilăresc prin care l-au scăpat. Sursă foto: goal.com

În Italia, la Napoli, Lorenzo Insigne și Marek Hamsik au fost amenințați cu arma în plină stradă, iar fotbaliștii au fost nevoiți să le dea atacatorilor toate bunurile pe care le aveau în acel moment la ei, inclusiv ceasuri sau mașinile pe care le dețineau.

Lorenzo Insigne despre viata lui. Sursă foto: goal.com

Lorenzo Insigne despre viata lui. Sursă foto: goal.com

Un caz bizar petrecut în Franța

Dacă mulți fotbaliști sunt furați de hoți, în Franța, la Nice, Kasper Dolberg a fost fuat de propriul coleg. Înaintea meciului cu Dijon de anul trescu, atacantul danez a amenințat că nu mai joacă fiindcă nu își mai găsea ceasul, pe care îl lăsase în vestiar.

Până la urmă, Dolberg a jucat în acea partidă și a reușit chiar să înscrie, iar oficialii lui Nice au început să caute hoțul. Surpriza a fost cu atât mai mare atunci când au aflat cine furase ceasul.

Lamine Diaby Fadiga, puștiul de 18 ani al lui Nice, i-a furat ceasul în valoare de 70.000 de euro al colegului său. Chiar dacă este un fotbalist foarte interesant, Fadiga ar putea avea tot viitorul compromis în urma gestului său, mai ales că oficialii clubului francez l-au dat afară, iar acum joacă în liga 2, la Paris FC.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura