Special

Lloris l-a „înțepat” pe Martinez pentru gesturile făcute în finala Franța – Argentina: „Nu știu să mă prostesc în poartă”

Franța a pierdut finala Cupei Mondiale din Qatar împotriva Argentinei, după un meci care a fost decis ca urmare a executării loviturilor de departajare.

Lloris l-a „înțepat” pe Martinez pentru gesturile făcute în finala Franța – Argentina

La aproape o lună de la finala Cupei Mondiale, Hugo Lloris a vorbit despre strategia bizară a lui Emiliano Martinez de a-și intimida adversarii. Portarul Argentinei a recunoscut că a făcut totul posibilul pentru a-i destabiliza pe francezi, însă Lloris a recunoscut că el nu ar putea face niciodată așa ceva, indiferent cât de mult și-ar dori să câștige un meci.”

„Sunt portari care au mai mult succes decât alții. De fapt, sunt lucruri pe care nu știu să le fac . Să mă prostesc în poartă, de exemplu, să destabilizez adversarul. Nu știu cum să o fac. Sunt prea rațional, prea sincer pentru a intra în acea zonă. Nu știu să câștig așa, chiar dacă nu voiam să pierd. În general, nu am avut prea mult succes în cariera mea la acest aspect.

Am analizat totul la jucătorii argentinieni, dar există și alte date. Când vezi fotbaliștii lor, sunt doar băieți care execută penalty-uri la nivel de club.

Când îl vezi pe Dybala venind, pe Lautaro Martinez, știi la ce să te aștepți. De data aceasta însă Dybala, care nu dă niciodată pe mijlocul porții, a executat acolo și a marcat”, a spus Lloris, potrivit L’Equipe.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura