Inter Miami, echipa patronată de David Beckham, a reușit să legitimeze jucători cu CV-uri și nume importante din fotbalul mondial în această vară.
Lovitură uriașă pregătită de Inter Miami
De pildă, la formația din Major League Soccer (MLS) au ajuns, în precedenta perioadă de mercato, 3 foști jucători legendari pentru FC Barcelona: Leo Messi (36 de ani), Jordi Alba (34 de ani) sau Sergio Busquets (35 de ani).
Însă, americanii nu vor să se oprească aici și sunt pregătiți să dea o lovitură de mercato și cu un jucător al marii rivale a catalanilor, Real Madrid.
Luka Modric, dorit de Inter Miami în vara următoare
Potrivit jurnaliștilor de la Daily Mirror, Inter Miami vrea să-l transfere pe Luka Modric (38 de ani), mijlocașul ”los blancos”, în vara anului viitor. Această mutare s-ar putea concretiza, întrucât jucătorul croat nu este mulțumit de faptul că, în acest sezon, este lăsat, în majoritatea meciurilor, pe banca de rezerve a madrilenilor de antrenorul Carlo Ancelotti.
Luka Modric a ajuns la Real Madrid în vara anului 2012, după ce ”los blancos” le-au plătit celor de la Tottenham 25 de milioane de euro. De când a ajuns la formația de pe Santiago Bernabeu, mijlocașul croat a strâns 494 de meciuri, a marcat 37 de goluri și a furnizat 77 de pase decisive.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

