Mario Mandzukic a semnat până la finalul sezonului cu AC Milan, iar atacantul croat a fost războinic la prima sa conferință de presă după transfer.
Ce a spus Mandzukic după ce a semnat cu Milan
„Milan este un club istoric care-mi satisface ambițiile. Cu toții știm ce reprezintă, am muncit pe brânci ca să merit să fiu sunat de un club ca acesta. Sunt mereu pregătit, m-am antrenat ca un nebun în utlma vreme și oricine e apropiat de mine știe că sunt 100% pregătit pentru o nouă experiență, pentru noi trofee.
Milan nu trebuie să se îngrijoreze în privința mea. Pe Ibra îl urmăresc încă de când eram foarte tânăr, fac asta și acum și sunt fericit să evoluez în aceeași echipă cu el. Amândurora ne este foame de victorii, el e un animal, iar eu voi fi la fel, cel puțin asta voi încerca mereu, pentru a face treabă bună împreună pentru acest minunat club.
Un club ca Milan are obiective și ambiții incredibile, eu sunt obișnuit cu asta, nu-mi creează nicio problemă. Din acest motiv jucăm fotbal, ca să fim cei mai buni”, a spus Mandukic la prima conferință de presă susținută din postura de jucător al Milanului.
Îți recomand articolul despre echipa teribilă a lui Werder Bremen din 2008-2009.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

