Am ales să îmi spun părerea despre ce se întâmplă acum cu Mason Greenwood, fotbalist extrem de talentat, dar care se află în centrul unui nou scandal, de această dată mai mare decât cel din urmă cu un an.
Degeaba ești talentat dacă nu te duce capul deloc
Pentru cine nu știe, Mason Greenwood este un puști provenit din Academia de Fotbal a lui Manchester United și care s-a remarcat în ultima parte a sezonului 2019-2020, atunci când venise de nicăieri și marca goluri sau dădea pase decisive.
Acum, el este arestat după ce fosta lui prietenă l-a reclamat și a prezentat o serie de poze după ce a fost bătută de starul lui United.
După cum am scris și în titlu, Mason Greenwood este un fotbalist extrem de talentat, însă poate faima, poate banii sau poate așa e constituit el… dar o ține din scandal în scandal și el încă e foarte tânăr.



Anul trecut era exclus temporar din naționala Angliei
În septembrie 2020, după o victorie a Angliei cu Islanda, scor 1-0, Mason Greenwood și Phil Foden au fost în centrul unui scandal sexual, pentru că au petrecut cu prostituate și cu alcool, părăsind pe ascuns cantonamentul Angliei.
Despre acest scandal am scris mai multe aici.
Ceartă și cu Cristiano Ronaldo
Recent, Cristiano Ronaldo a avut o postare, în care explica faptul că tinerii fotbaliști nu îi mai respectă pe veterani, iar jurnaliștii englezi au aflat că se referea în mod special la Mason Greenwood.
Cristiano i-a reproșat mereu lui Greenwood că nu joacă pentru echipă și că nu este concentrat mereu când intră pe teren, fiind mult prea nepăsător de ce se întâmplă în jurul lui.
Concluzie
Deși Mason Greenwood este un puști talentat, are un salariu fabulos la Manchester United, cu care mai are contract până în 2025, deși îi poate fi reziliat dacă va ajunge la închisoare, un tânăr fotbalist trebuie să rămână și cu capul pe umeri.
Nu neapărat să fie cel mai deștept, dar să fie măcar inteligent să copieze comportamente bune și să nu facă unele greșeli imense, cum s-a întâmplat cu Greenwood.
Din păcate, cam asta a fost cariera lui de fotbalist, mai ales dacă va intra la închisoare. În plus, și dacă va reveni, multe cluburi se vor feri de el și va ajunge să joace prin ligile inferioare, cum s-a mai întâmplat și cu alți fotbaliști talentați.
Au mai fost și la noi jucători care au făcut asta, dar aici discutăm de un cu totul alt nivel, nu că ar fi ok să faci așa ceva în orice împrejurare sau situație.
Îți recomand articolul despre legătura dintre Dacia și Udinese.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

