Kylian Mbappe (25 de ani) se află încă în vacanță după participarea la EURO 2024 cu naționala Franței și nu face parte din lotul lui Real Madrid pentru turneul de pregătire din SUA.
Kylian Mbappe a cumpărat clubul Caen, din Ligue 2
Starul francez este așteptat să debuteze în tricoul ”blanco” pe 14 august, în Supercupa Europei, contra Atalantei. Până atunci, Mbappe a devenit unul dintre cei mai tineri proprietari ai unui club profesionist din Europa.
Potrivit Le Parisien, Kylian Mbappe a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Caen, formație din Ligue 2. Fotbalistul ar fi plătit ceva mai puțin de 20 de milioane de euro și urmează să achite și o parte din datoriile clubului.
Mbappe și Caen nu sunt străini unul de celălalt. Clubul din Normandia l-a descoperit încă de la 12 ani, când s-a convins că atacantul va fi un star al fotbalului mondial și a încercat să îl coopteze.
Familia jucătorului nu a putut fi convinsă la acel moment să îl legitimeze la academie, iar în cele din urmă Mbappe a ajuns la academia lui AS Monaco, echipă care avea să îl vândă în 2018 cu nu mai puțin de 180 milioane de euro la PSG.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

