Intern

Meci nebun în etapa a doua a Superligii! „Marinarii” tremură pe final, dar Isfan marchează golul descătușării

Abia a început campionatul României. Acesta nu ne dezamăgește și avem parte de partide de pus în ramă. Una dintre aceste partide a fost cea dintre Farul Constanța și Oțelul Galați, două formații care au remizat în etapa inaugurală.

Farul Constanța vs. Oțelul Galați 3-2: Gazdele rămân în 10, dar dau lovitura pe final

Echipa pregătită de Ianis Zicu a avut un start iute de meci, unde Radaslavescu și Tănasă au contribuit la cele două reușite ale constănțenilor. Scorul era 2-0 încă din minutul 8 și ne așteptam la o partidă cu multe goluri.

Chiar așa a fost, gălățenii reducând din diferență cu 7 minute înainte de expirarea timpului regulamentar prin Ștefan Bană, jucător ce este împrumutat de la CSU Craiova până la finalul acestui sezon.

Farul a început tare și partea secundă, însă VAR-ul a intervenit la reușita lui Grigoryan din minutul 46. Motivul anulării golului a fost din cauza unei poziții în afara jocului a atacanților „alb-albaștrilor”. Meciul bun pe care jucătorii Farului l-au făcut avea să se stingă în minutul 82, când Gabi Iancu își făcea apariția pe teren. 20 de secunde mai târziu, acesta a primit un cartonaș roșu, după un fault dur pe care l-a făcut.

Paulinho, jucătorul oaspeților ce primea un avertisment în minutul 81, a restabilit egalitatea în minutul 85, iar lucrurile aveau să se complice pentru gazde.

Constănțenii și-au revenit, iar Alexandru Ișfan avea să fie eroul „marinarilor”. Fostul jucător al Craiovei a marcat golul victoriei în minutul 87, iar Farul a răsuflat ușurată. Scorul final a fost 3-2, iar clubul de la malul mării ocupă provizoriu locul 3, în timp ce Oțelul Galați se află, tot provizoriu, pe poziția 12.

Pentru constănțeni urmează super duelul din deplasare cu FCSB (26.07), iar Oțelul primește vizita lui Dinamo (27.07).

Farul așteaptă acum rezultatul derby-ului „feroviar” dintre Rapid și CFR Cluj, pentru a vedea dacă încheie sau nu etapa pe locul 3. Meciul „alb-vișiniu” începe la ora 21:30.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura