Mirel Rădoi a explicat ieșirea sa nervoasă după victoria Universității Craiova cu FC Botoșani, scor 1-0, lăudându-și jucătorii pentru că au insistat până în ultimul minut.
Mirel Rădoi a explicat ieșirea nervoasă din U Craiova – FC Botoșani
„Oarecum ne-am așteptat la un astfel de scenariu, pentru că Botoșani cu Mihai pe bancă e o echipă foarte bine organizată. Am încercat să avem posesie, să ducem mingea pe benzi, dar nu am reușit, pentru că ama avut o posesie destul de lentă.
Pe final, le-am spus să încerce să centreze și să șuteze de la distanță. Îmi cer scuze pentru ieșirea mea, însă nu am nimic cu fiecare strategie, dar s-a fragmentat mult jocul.
Eu am primit cartonașul galben pentru că mi-am aruncart ecusonul și mi s-a spus că nu e un gest sportiv. Mi-aș fi dorit să se deruleze jocul mult mai repede, dar, repet, și noi dacă vom fi uneori în avantaj, vom încerca să conservăm rezultatul.
Îmi cer scuze din nou arbitrilor! Vînă cu Nistor s-au antrenat bine până când am venit noi la echipă, chiar dacă nu au fost la prima echipă. Am încercat să facem superioritate în prima repriză, cu ajutorul lui Baiaram, însă am avut o posesie lentă.
6-7 situații au fost întâmplătoare, de-asta a părut că ajungem în întârziere. Eu îl știu pe Markovic, pentru că eu l-am adus la echipa națională, e un alt tip de atacant pe care îl avem noi în lot.
Noi vom încerca să aducem mulți oameni alături de el, pare greoi, dar să nu uităm că azi s-a bătut de unul singur cu trei fundași centrali. În permanență cei de la Botoșani aveau dublură la fundașii centrali, de-asta nu i-a fost simplu”, a mai spus Mirel Rădoi.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre scrisă de mine pe fanatik.ro.

