Mirko Vucinic a fost un fotbalist interesant, care și-a petrecut marea parte a carierei sale în Serie A, la formații puternice precum AS Roma sau Juventus.
Totuși, el a intrat în istoria fotbalului pentru felul în care se bucura uneori după goluri, și anume nu își scotea tricoul, precum cei mai mulți dintre fotbaliști, ci își scotea pantalonii și rămânea în chiloți în fața stadionului plin.
Atacantul muntenegrean a povestit de ce se bucura atât de excentric la golurile sale și a dezvăluit, culmea, că era nemulțumit atunci când arbitrii îi arătau cartonașul galben.

Mirko Vucinic, bucurie fără pantaloni
Bucuriile fără pantaloni ale lui Mirko Vucinic au început în perioada în care evolua pentru AS Roma, iar prima astfel de celebrare a făcut înconjurul lumii, iar fanii fotbalului nu se mai opreau din share-uit filmulețe și poze cu acesta.
Se întâmpla pe 15 decembrie 2008, (destul de frig, nu?), la o partidă dintre AS Roma și Cagliari. Vucinic a marcat golul victoriei în minutul 90+1, iar în acel moment și-a scos pantalonii pentru a sărbători reușita și cele 3 puncte pe care i le adusese echipei sale.
La finalul meciului, Vucinic a vorbit despre bucuria sa inedită la golul marcat: „A fost o explozie de bucurie. Recunosc că nu trec prin cea mai bună perioadă a mea, fanii mă huiduiau aproape la fiecare fază, nu-i condamn, dar a fost o descătușare pentru mine”.
Nu a fost singura celebrare de acest fel: „De ce îmi dai galben?”
Acea bucurie excentrică a fost doar începutul pentru Vucinic, care a repetat această celebrare la AS Roma, Juventus sau naționala Muntenegrului, dar spre deosebire de prima dată, acestaîși punea și pantalonii în cap în timp ce alerga în chiloți în fața unui întreg stadion. 😂
Vucinic a recunoscut că se enervează atunci când arbitrii îi arată cartonașul galben pentru gestul său: „Mă enervează când vin la mine să-mi dea galben. Le tot spun că am tricoul pe mine, deci nu încalc regulamentul, dar ei nici nu vor să mă asculte”.
Marketingul ascuns din celebrarea sa
Dacă prima dată putem spune că a fost ce a simțit Vucinic, următoarele sale bucurii de acest fel au fost puse sub lupă, iar lumea îl acuza pe muntenegrean că dorea doar să facă reclamă la diverse branduri de chiloți.
Nu a fost demonstrat acest lucru niciodată, însă ce-i drept din ce în ce mai multe firme de chiloți bărbătești se băteau pentru a pune mâna pe semnătura lui Vucinic, deci, pe undeva, e o fărâmă de adevăr în ssuspiciunile fanilor.

Cifrele carierei lui Mirko Vucinic
După cum spuneam, Vucinic a fost un fotbalist foarte bun pentru Serie A, competiție în care a reușit aproape să atingă borna de 100 de goluri marcate și în care a cucerit toate trofeele din cariera sa.
El s-a retras în 2017 din fotbal, de la Al Jazira, formație la care și-a petrecut ultimele 3 sezoane și la care a strâns sume impresionante de bani.
Echipele la care a jucat:
- Sutjescka Nikic (Muntenegru)
- Lecce (Italia)
- AS Roma (Italia)
- Juventus (Italia)
- Al Jazira (Emiratele Arabe Unite)
Trofeele din cariera sa:
- 3 titluri de campion în Serie A
- 2 Cupe ale Italiei
- 3 Supercupe ale Italiei
- 1 titlu de golgheter în Emiratele Arabe Unite

Vucinic a bifat și 46 de prezențe în naționala Muntenegrului, pentru care a reușit să înscrie 17 goluri.
- 37 de ani a împlinit Mirko Vucinic pe 1 octombrie
- 25.000.000 de euro a fost cea mai mare cotă de piață pe care a avut-o în cariera sa
Îți recomand articolul despre starul Angliei care a fost distrus de alcool și droguri.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

