MM Stoica este uimit de talia jucătorilor olandezi de la Campionatul Mondial din Qatar, vorbind și despre scăderea de formă a lui Virgil Van Dijk.
MM Stoica, dezamăgit de o vedetă la Campionatul Mondial
MM Stoica a fost uimit de talia olandezilor la Campionatul Mondial, spunând că aceștia reprezintă și cel mai înalt popor din lume: „Se ducea înspre un 0-0, dar așa e cu echipele mari, îți pot marca oricând, fără să se obosească prea mult.
Parcă nici Van Dijk nu mai e acel Van Dijk înainte să fie nenorocit de Pickford în derby-ul prieteniei cu Everton.
Olandezii sunt cei mai mari oameni din lume. Mergeam mereu la tragerile la sorți și mă minunam cât de înalți erau, chiar mă întrebat dacă toți sunt așa. Recent am citit că ei sunt cel mai înalt popor din lume.
Senegal era o atracție pentru că era Sadio Mane. Dacă nu era Sadio Mane, era Mendy vedeta, dar iată că a gafat. Nu e nici Senegalul ceva de speriat.
Ca să faci o echipă din jucători africani, care să ajungă la nivelul Angliei sau al Franței, trebuie să faci o selecționată a întregului continent, altfel nu ai cum.
Mă uitam și la atacanții Senegalului, nu îi știe nimeni, nici cei de la echipele la care joacă”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

