Special

Mohamed Salah a spus „nu” la peste 500 de milioane de euro

Mohamed Salah (32 de ani) a semnat cu Liverpool un contract până în 2027, după mai multă vreme de incertitudine. De mai bine de un an, superstarul egiptean a fost curtat de cei din Arabia Saudită. Prima ofensivă a fost vara trecută, iar a doua recent, când cei din Golf au crezut că Salah nu va mai continua pe Anfield.

Mohamed Salah a refuzat 577,5 milioane de euro pentru a rămâne la Liverpool

Liverpool a anunțat oficial înțelegerea cu Salah vineri, iar în aceeași zi cei de la BBC au publicat un articol care spune totul despre dedicarea africanului.

Potrivit sursei citate, extrema dreaptă a refuzat un contract care i-ar fi adus în total 500 de milioane de lire, echivalentul a 577,5 milioane de euro. Salah a refuzat banii arabilor și a preferat să semneze cu Liverpool, pentru un contract care va însuma „doar” 50 de milioane de euro.

Ce a spus Mohamed Salah, după ce a rămas la Liverpool

”Desigur, sunt foarte entuziasmat. Avem o echipă grozavă acum. Și înainte aveam o echipă excelentă. Am semnat pentru că cred că avem șansa să câștigăm alte trofee.

Este minunat, am avut cei mai buni ani ai mei aici.  Am jucat opt ani, sper să ajung la zece. Mă bucur de viața mea aici, mă bucur de fotbal.

Aș vrea să le spun fanilor că sunt foarte, foarte fericit să fiu aici. Continuați să ne susțineți și vom da tot ce avem mai bun, iar sperăm că în viitor vom câștiga mai multe trofee.”, a declarat Salah.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura