Cupa Africii pe Națiuni a ajuns la sfârșit, iar selecționața Coastei de Fildeș a învins-o pe Nigeria în finala desfășurată la Abidjan. ”Super Vulturii” au deschis scorul prin fundaşul William Troost-Ekong (38), jucătorul lui PAOK, dar ivorienii au egalat prin Franck Kessié (62), golul victoriei ”elefanţilor” fiind înscris de Sébastien Haller (81).
William Troost-Ekong, MVP-ul turneului! Nigerianul joacă sub comanda lui Răzvan Lucescu la PAOK
William Troost-Ekong a fost votat cel mai bun jucător de la Cupa Africii pe Națiuni, după ce a jucat absolut fiecare minut în cadrul turneului și a înscris 4 goluri, din postura de fundaș central.
Premiul i-a fost înmânat după încheierea finalei. Chiar dacă Nigeria a pierdut împotriva Coastei de Fildeș, fundașul lui Răzvan Lucescu a avut, totuși, un motiv de mândrie, după ce a primit respectivul premiu.
Acesta a marcat de două ori împotriva Coastei de Fildeș, o dată în finală și o dată în grupe, respectiv contra celor de la Africa de Sud. Nigerianul a marcat în remiza din semifinale, scor 1-1. Meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde William Troost-Ekong a mai punctat o dată.
Cluburile din Arabia Saudită îl vor pe William Troost-Ekong, căpitanul lui PAOK Salonic
Conform renumitului jurnalist în materie de transferuri, Fabrizio Romano, William Troost-Ekong a atras atenția cluburilor din Arabia Saudită datorită evoluțiile sale impresionante de la Cupa Africii și de la echipa de club.
Acesta a condus-o pe PAOK pe primul loc în Grecia și în primăvara Conference League și este foarte fericit la echipă, dar interesul din Arabia Saudită este foarte puternic.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

