PAOK Salonic a câștigat fără drept de apel derby-ul de pe teren propriu cu Panathinaikos, scor 4-1, din penultima etapă a play-off-ului campionatului din Grecia.
Astfel, formația antrenată de Răzvan Lucescu (55 de ani) a ajuns la numai 90 de minute titlu, întrucât AEK, liderul de dinaintea startului etapei, a pierdut cu Olympiakos și a ajuns pe poziția secundă.
Presa din Grecia despre Răzvan Lucescu: ”Mourinho al săracului”
PAOK a fost lăudată după ce a ajuns să aibă titlul la mâna ei, iar acesta ar fi cel cu numărul 4 al formației din Salonic (precedentele în 1976, 1985 și 2019). Răzvan Lucescu, cel care a adus ultimul titlu al lui PAOK, nu a fost uitat nici el de către jurnaliștii din Grecia.
Antrenorul român a fost comparat cu Mourinho de către cei de la gazzetta.gr, dar nu din cauza stilului de joc propus la PAOK.
PAOK face un sezon de excepție pe plan ofensiv, întrucât formația din Salonic are cel mai bun atac din campionatul Greciei, cu 85 de goluri marcate. Pe locul doi la acest capitol este rivala Panathinaikos, cu 5 reușite mai puțin.
”Mendilibar (n.r.-antrenorul lui Olympiakos) este antrenorul sezonului, dar PAOK este echipa cu cea mai mare realizare a sezonului și asta se datorează într-o mare parte lui ”Mourinho al săracului”: neplăcut de mulți, dar meritoriul Răzvan Lucescu”, a scris presa din Grecia.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

