Intern

Nicolae Dică își laudă echipa: „N-am mai văzut așa ceva!”

FCSB a făcut, până acum în acest mercato, 9 transferuri, dar a și dat jucători, cum este cazul lui Florin Tănase (27 de ani), achiziționat de Al Jazira din Emiratele Arabe Unite.

Nicolae Dică își laudă echipa

„Nu știu nimic de ofertele de la Rapid. Până acum nu am văzut vreun club care să dea două, trei, patru milioane de euro și să cumpere jucători de la noi. FCSB a făcut asta. De la noi, nu am văzut să se întâmple asta.

Sută la sută se va bate la titlu Rapid. Cei de acolo au un lot foarte bun. Sunt cu siguranță o echipă care se luptă pentru câștigarea campionatului.

Ne așteaptă o partidă de campionat grea. I-am urmărit pe cei de la Chindia și sunt o echipă schimbată față de anul trecut. De la venirea lui Mihalcea fac un pressing mai sus, sunt mai agresivi. Prin Neguț, Popa, pot pune probleme oricând, mai ales pe contraatac.

Nu contează că jucăm cu Chindia sau cu altă echipă, trebuie să câștigăm. A venit momentul să avem prima victorie din acest sezon. Nu ar trebui să fie o apăsare mai mare, la FCSB trebuie să joci orice joc să-l câștigi. Avem 4 meciuri fără victorie, iar mâine seară trebuie să schimbăm asta.

Jucătorii au un moral bun, au 3 meciuri și 3 victorii în cupele europene cu mine. Am tras un semnal de alarmă și mai înainte, am spus că trebuie să fim pregătiți. Nu triumfăm doar cu prezența pe teren, trebuie să dăm sută la sută.

Aș numi un eșec cel cu Mioveni, care m-a deranjat foarte mult. Cel cu Craiova a fost în alte circumstanțe. Chiar vorbeam cu staff-ul medical și spuneam că avem acest ghinion ca la fiecare meci să avem un accidentat de lungă durată. Fizic au arătat bine jucătorii.

Sunt mai mulți jucători care sunt accidentați, Panțîru, Popescu, Șut, Cristea.b Nu trebuie să ne zboare gândul la meciul cu Viking, pentru că trebuie să câștigăm și să urcăm în clasament și în campionat. Am avut o ședință ieri și le-am zis că după Europa, campionatul e obiectivul nostru.

E clar că primul obiectiv pe care putem să-l îndeplinim este calificarea în grupele Conference League. În campionat, mai sunt multe etape de disputat, știți cum a fost anul trecut când CFR a avut 8 puncte avans și FCSB s-a apropiat. Mă gândesc să menajez jucători, o să fac asta cu siguranță mâine. Îmi e frică și de accidentări.

Au întâlnit campioana României etapa trecută cei de la Chindia și știți foarte bine că se apară foarte bine cei de la CFR Cluj. Nu pot să analizez meciul cu CFR în care au avut doi oameni în plus. Eu mă uit la alea în care au jucat 11 contra 11”, a mai spus Nicolae Dică.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de mine pe fanatik.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura