Intern

„Nimeni nu are voie să facă asta”. Primarul Emil Boc, mesaj important înaintea meciurilor dintre CFR și U Cluj

CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor întâlni de două ori în luna octombrie, iar primarul orașulul, Emil Boc, a transmis un mesaj clar pentru suporterii celor două rivale.

Primarul Emil Boc, mesaj important înaintea meciurilor dintre CFR și U Cluj

„Sper ca la meciurile cu CFR să demonstrăm ca oraș că avem capacitatea de a gestiona un spectacol sportiv de calitate. Sunt puțin îngrijorat pentru că am primit semnale din partea ambelor cluburi că există în interiorul ambelor cluburi persoane care nu ar dori ca acest meci să fie unul liniștit și echilibrat, ci să incite la lucruri care nu sunt conforme cu fair-play-ul.

Le atrag atenția că știu și să nu se joace cu orașul. Nimeni nu are voie să incite în acest oraș, dincolo de fair-play-ul sportiv. Fiecare ne susținem echipa favorită. Cer ambelor cluburi maturitate și să își facă ordine în propria ogradă pentru că se știe și se vede.

Cele două galerii sunt convins că au înțelepciunea și maturitatea necesară să facă ceea ce trebuie pentru sport și pentru fair-play. Trebuie pus deoparte ceea ce s-a greșit în trecut și să mergem mai departe cu susțineri sportive și fair-play”, a spus primarul Emil Boc, la ZIUA Live.

În replica, suporterii “Șepcilor roșii” au transmis un mesaj de avertisment, precizând că nu acceptă ca rivala CFR Cluj să joace pe stadionul Cluj Arena.

“Un meci pe stadionul Dr. Mircea Luca în care CFR ar avea statut de gazdă nu va fi acceptat de Peluza Șepcile Roșii. U-iștii au umplut străzile Clujului și le-au transformat într-o mare furtună în alb-negru pentru ca acest stadion să existe, casa noastră.

Nu suntem împotriva unei decizii, nu prevenim, nu avertizăm, vă spunem răspicat că nu acceptăm și ne asumăm orice repercusiune”, au transmis Șepcile Roșii pe Facebook.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura