Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular în meciul Tottenham – Luton 2-1, din runda cu numărul 30 din Premier League.
În ciuda faptului că Micky van de Ven s-a recuperat după accidentare, Ange Postecoglou, antrenorul lui Spurs, a mers din nou pe mâna lui Drăgușin, la fel ca în partida precedentă, cu Fulham (0-3).
Radu Drăgușin, nota 6,7 după prestația din Tottenham – Luton
Pentru prestația sa, Radu Drăgușin a fost notat cu 6,7 de Sofascore. Doar Udogie a luat un calificativ mai mic în tabăra lui Tottenham, 6.5. Heung-min Son a primit cea mai mare notă, 7,7. Romero, colegul românului din centrul defensivei, a fost notat cu 7,0.
Drăgușin a câștigat două dintre cele 3 dueluri aeriene avute cu atacanții adverși și tot două dintre cele 4 la sol. A atins mingea de 86 de ori și a pierdut în 12 rânduri posesia. A reușit 66 dintre cele 78 de pase încercate și a comis două faulturi.
În ciuda faptului că a evoluat în nota echipei, românul a fost din nou criticat pe rețelele sociale: ”Drăgușin nici nu se apropie de Van de Ven”, ”Nu poate pasa o minge! Cum a ajuns la acest nivel?”, ”Drăgușin nu a făcut un meci rău, dar e evident că nu poate juca pe poziția de fundaș central stânga” sau ”Mă tem când Drăgușin e în posesia mingii”, au fost doar câteva dintre reacții.
Cei de la Football London, în schimb, l-au notat cu 7 pe Drăgușin, la fel ca pe Vicario, Porro, Romero, Sarr și Werner. Doar Johnson și Son au primit 8. ”O prestație solidă din partea tânărului jucător român. A fost mereu în control, inclusiv la câteva urcări în jumătatea celor de la Luton, cu mingea la picior”, au scris englezii.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

