Como, una dintre echipele nou-promovate în Serie A, se află pe locul 15 în clasament și e gata să facă o mutare importantă în perioada de mercato a iernii. Formația antrenată de Cesc Fabregas vrea să transfere un jucător care aparține chiar Barcelonei.
Alex Valle este dorit de Cesc Fabregas la Como
Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Como a început discuțiile cu Alex Valle (20 de ani), fotbalist crescut de Barcelona în propria academie și care este împrumutat în acest moment la Celtic.
Tânărul fundaș central este dorit de Como, iar negocierile sunt în plină desfășurare. Mai mult, Fabregas se bazează pe faptul că fundașul stânga Kieran Tierney e pe cale să revină la Celtic, formație care l-a crescut, iar Valle ar putea să prindă mai puține minute în teren.
În ceea ce o privește pe Barcelona, conducerea catalanilor nu s-ar opune unui transfer mai ales pentru că Alex Valle nu a jucat niciodată pentru echipa mare a clubului.
Rămâne de văzut dacă mutarea se va concretizat în această iarnă sau în vară, când împrumutul lui Valle și contractul lui Tierney vor ajunge la final.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

