Știu că în momentul de față, lumea e mult mai interesată despre articole în care se vorbește de bani, de femei care mai de care sau de mașini luxoase. Sper și eu, deși mi-am dovedit mie că nu e cale de întoarcere, dar încă sper că o să mai fie lumea interesată și despre un altfel de subiect din lumea fotbalului.
Este vorba despre Robert Lewandowski, cel pe care sper că mulți puști din România să-l ia drept exemplu, pentru că e performant până și în afara terenului.

Ce înseamnă să fii performant? Uitați-vă la Robert Lewandowski
În afară de faptul că Lewandowski și-a luat recent diploma de master la Universitatea din Varșovia, capitala Poloniei, despre care am scris aici. Din păcate, la acel articol am avut statistici horror, de-asta am scris și mai sus că nu ar mai trebui să mă risc cu astfel de articole din fotbal, însă mă risc până la urmă pe pielea mea, asta este. 😂😅
Acum, Lewandowski, pe lângă încă un sezon admirabil pe care îl face, a fost decorat cu Crucea Comandorului Ordinului Renașterii Poloniei de către președintele țării, pentru realizări sportive remarcabile și pentru promovarea Poloniei pe plan internațional.

Informația am primit-o de la un cititor fidel al Primul 11 și fan înfocat al lui Bayern Munchen, căruia îi mulțumesc pe această cale.
Ei bine, dragilor, cam asta înseamnă performanță la nivel înalt, dar ar cam trebui să știm și noi, pentru că o avem sub nasul nostru pe Simona Halep, de care multă lumea, inclusiv presa își aduce aminte mai mult de ea când se apropie vreun turneu, din păcate.
Eu cred că astfel de valori sunt în stare să modeleze mințile unor tineri, să-i atragă înspre lucruri utile și onorabile în viață. În caz contrar, ajungem o nație, cum suntem în mare parte, de tineri educați în fața televizorului și Youtube-ului de fel și fel de personaje, care mai de care mai nocive. Evident, nu voi da exemple, pentru că nu vreau să intru în polemici, dar așa este cum spun.
Sfatul meu:
Dacă tot vă uitați la sporturi, uitați-vă la atleții care fac performanță și învățați de la ei. Contra-exemple vor exista mereu, dar faceți diferența între ce este important și ce nu este.
„Poate că, la un moment dat, voi sta pe canapea şi mă voi gândi la trofeele cucerite, dar acum ambiţia mea este suficient de mare ca să nu mă complac”– Robert Lewandowski.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
