Intern

Oficialii CFR-ului, dezamăgiți după ultimul meci: „Normal că s-au gândit cu toţii la vacanţă!”

Oficialii CFR-ului au fost dezamăgiți după ultimul meci al echipei din campionat, pe teren propriu împotriva lui Hermannstadt, scor 0-1.

Oficialii CFR-ului, dezamăgiți după ultimul meci

Marius Bilașco, directorul sportiv al campioanei României, a vorbit și despre îmbunătățirea lotului, explicând că dacă va veni un jucător în iarnă, un altul va pleca de la echipă.

Marius Bilașco a vorbit despre ultimul meci al CFR-ului din campionat, cu Hermannstadt, recunoscând că dezamăgirea a fost mare ținând cont că a fost ultimul meci înaintea vacanței:

„A picat greu înfrângerea, ne doream cel puțin un egal. Cred că jucătorii au ajuns la o epuizare și fizică și psihică. A fost dureros că am luat gol din fază fixă în ultimul minut. Cred că ăsta a fost sentimentul de frustrare, că am pierdut așa din fază fixă.

Toată lumea se gândește la vacanță în ultima zi, noi căutăm cu 30 de zile înainte de vacanță să le găsim destinația unde vrea, ei au în clauzele din contract două bilete de avion pe sezon. E normal că fiecare s-a gândit în subconștient, fiind și ultimul meci înainte de vacanță”.

„Mereu căutăm să ne îmbunătățim lotul, întotdeauna e loc de mai bine. Suntem într-o poziție în care vrem să pregătim următoarea perioadă și căutăm mai multe informații despre jucători.

Noi am cam coborât foarte mult nivelul salarial față de alți ani, avem o strategie clară în ceea ce privește bugetul. Nu mai există salarii de 40.000 de euro pe lună la CFR Cluj, exclus!”, a mai spus Marius Bilașco, la TV OrangeSport.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura