Cristiano Ronaldo a surprins pe toată lumea când, la finalul anului 2022, s-a despărțit de Manchester United și a semnat cu Al-Nassr. De la acel moment, foarte mulți fotbaliști din Europa au ales să plece în campionatul Arabiei Saudite. Acum, a venit rândul conducătorilor să urmează acest traseu.
Fernando Hierro va fi noul director sportiv al celor de la Al-Nassr
Fernando Hierro a scris istorie la Real Madrid în postura de jucător, acolo unde a jucat nu mai puțin de 601 meciuri și a reușit să câștige, printre altele, 3 trofee UEFA Champions League.
Spaniolul s-a retras în 2005, iar Hierro a fost inclusiv antrenor secund la Real Madrid în perioada 2014 – 2015. În 2022 a devenit directorul sportiv al celor de la Chivas, iar acum a ales să schimbe echipa. Conform celor de la Relevo, Hierro s-a înțeles cu cei de la Al-Nassr și va deveni noul director sportiv al echipei.
Conversațiile au început în urmă cu câteva săptămâni, iar cele două părți au ajuns la un acord. Hierro a ajuns la Riad în urmă cu câteva zile pentru a semna contractul.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

