Florin Tănase a spus la finalul meciului din „Trivale”, că un oficial al lui FC Argeș l-a urmărit până la vestiare și l-a lovit.
George Neagu, preparatorul fizic al piteștenilor ar fi cel care l-a lovit pe căpitanul „roș-albaștrilor”, iar cei doi au ajuns ulterior în fața polițiștilor prezenți la arenă.
Plângere la poliție după FC Argeș – FCSB 2-3
„Un băiat de la ei de aici a venit să mă lovească, asta este. Se întâmplă, pierde echipa ta, dar nu trebuie acum să ne batem. Nu e normal, dar unii oameni aşa sunt ei, sunt limitaţi şi aşa reacţionează.
Eu mă bucur că am făcut un meci bun şi am câştigat. După m-am întors, m-am dus şi mi-am luat geaca şi m-am intors. Atunci s-a întâmplat.
Spiritele s-au încins de pe teren, arbitrul a permis asta. Fault intenţionat! Am fost lovit în abdomen intenţionat de Şerban, nesancţionat, erau trei arbitri pe cinci metri pătraţi şi nu a dictat nimic.
Apoi şuturi, piedici, călcâie, niciun fault… Nu inţeleg!”, a mai spus Florin Tănase la finalul meciului.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

