Special

Portarul lui Manchester United a văzut două cartonașe galbene, nu a fost eliminat și echipa lui s-a calificat în finală

Manchester United s-a calificat în finala Cupei Angliei, la capătul unui meci ”nebun”. Gruparea de pe Old Trafford s-a impus cu 4-2 la loviturile de departajare în fața celor de la Coventry City, după ce la finalul celor 120 de minute scorul a fost 3-3.

În minutul 58, United conducea cu 3-0, grație reușitelor lui McTominay, Maguire și Fernandes, și nimeni nu se așteapta la ce a urmat. Coventry a punctat la rândul său de 3 ori, prin Simms (71), O’Hare (79) și Wright (90+5, din penalty), și a trimis partida în prelungiri.

Andre Onana a primit două cartonașe galbene în meciul Coventry – Manchester United, dar nu a fost eliminat

Ambele formații au avut șansa de a închide meciul, însă, în cele din urmă, tabela a rămas nemodificată și totul s-a decis la ”loteria penalty-urilor”. Casemiro a ratat prima lovitură de la punctul cu var, însă același lucru l-a făcut și O’Hare.

După ce a parat șutul jucătorului de la Coventry, Onana l-a ironizat pe adversarul său. Portarul lui Manchester United a văzut cartonașul galben și, cum mai avea unul primit în minutul 85, toată lumea credea că va fi eliminat.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Legile Jocului spun că ”avertismentele din timpul regulamentar, inclusiv cele două reprize de prelungiri, nu sunt luate în calcul la loviturile de pedeapsă. Un jucător care primește un cartonaș galben în meci și unul la loteria penalty-urilor nu trebuie eliminat”.

Astfel, Onana a rămas între buturi, Sheaf a ratat de la 11 metri, Hojlund a transformat penalty-ul decisiv, iar Manchester United va lupta cu trofeul pe masă cu cei de la Manchester City, pe 25 mai.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura